Credite persoane fizice: ce credite se pot solicita si care este destinatia banilor

Creditul este o operatiune prin care se pot primi resurse financiare imediat, in schimbul promisiunii de rambursare si a unei sume suplimentare numita dobanda. Partile implicate in acest proces se numesc creditor, cel care acorda creditul, si debitor, cel care primeste creditul.

Advertisements

Clasificare credite pentru persoane fizice

Dupa durata creditele pentru persoane fizice pot fi: credite pe temen scurt (de la 24 de ore pana la 1 an); credite pe termen mediu (de la 1 la 5 ani pentru achizitionare de  bunuri cum ar fi autoturisme); credite pe termen lung (pana la 25-35 de ani (pentru achizitionarea sau constructia de locuinte).

Creditele pentru persoane fizice pot fi clasificate dupa obiect astfel: credite de consum (pentru acoperirea unor cheltuieli personale si sunt pe termen scurt); credite ipotecare (pentru achizitionarea sau constructia de locuinte si sunt pe termen lung).

Advertisements

Dupa garantie, creditele pot fi: fara garantii (se numesc credite cu garantie personala); cu garantii (financiare, mobile sau imobile); cu garantie ipotecara (ipoteca pe terenuri sau cladiri).

Tipuri de credite pentru persoane fizice

Pe piata bancara se regasesc mai multe tipuri de credite pentru persoane fizice, cu dobanzi atractive si conditii de creditare flexibile, astfel incat sa poate oferi unui numar cat mai mare de clienti exact ceea ce au nevoie.

Gasim credite pe termen scurt, pe termen mediu sau credite pe termen lung. In functie de durata si suma imprumutata, aceste credite sunt fara garantii sau cu garantii si sunt rapide, cu un minim de documente necesare sau necesita o perioada de analiza care poate fi pana 2-4 saptamani si un dosar cu mai multe documente.

Credite pentru nevoi personale

Creditele de nevoi personale sunt destinate persoanelor care au nevoie sa acopere diferite  necesitati financiare, dar nu impun declararea destinatiei banilor imprumutati. Acestea au o documentatie redusa la aplicare si se acorda rapid.

Aceste credite pot fi utilizate pentru cele mai diverse nevoi ale unei persoane, cum ar fi plata taxelor, achizitionarea de mobila, achitarea de lucrari dentare, taxe scolare, tratamente medicale.

Pentru a putea aplica pentru un credit de nevoi personale trebuie sa fii cetatean roman cu domiciliul stabil in Romania, sa ai varsta intre 18 si maxim 70 de ani la data rambursarii totale a creditului, acte doveditoare de venit: adeverinta de salariu, copie carte de munca/contract individual de munca sau/si alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activităţi independente, alte venituri cu caracter permanent).

Daca clientul doreste sa imprumute o suma mare de bani, exista posibilitatea de a aplica la un credit de nevoi personale cu ipoteca pe un teren sau imobil, fara a fi necesar sa justifice utilizarea banilor si fara sa fie nevoie de avans.

Creditul ipotecar

Creditul ipotecar este un credit cu o durata mai mare, de obicei perioada de creditare este de 25-35 de ani  si este destinat cumpararii, constructiei sau modernizarii locuintei.

Garantia in cazul acestui credit este ipoteca in favoarea bancii asupra imobilul sau terenului achizitionat cu banii imprumutati prin acesta.

Se solicita avans la aplicare si acesta este de 15% pentru creditele in lei si de 25% pentru creditele in euro, daca veniturile clientului sunt exprimate in lei. Daca veniturile acestuia sunt exprimate in euro, avansul necesar este de 20% din valoarea investitiei.

Creditul imobiliar

Creditul imobiliar se poate solicita pentru achizitionarea unui teren, constructia unei locuinte si poate finanta pana la 100% din valoarea terenului/imobilului/investiţiei propuse, iar  perioada de rambursare maximă este de 30-35 de ani.

Garantia pentru creditul imobiliar poate fi constituita din ipoteca pe terenul/imobilul achizitionat prin credit sau pe alte imobile existente in proprietatea debitorului.

Creditul punte

Pentru creditul ipotecar si creditul imobiliar se poate aplica la un credit pe termen scurt sau mediu care sa permita finantarea temporara in scopul achizitionarii unui imobil sau construirii unei locuinte.

Acesta se numeste credit punte  si poate, de asemenea, sa finanteze avansul pentru pe perioada intre semnarea contractului de cumparare a noului imobil si vanzarea imobilului detinut in prezent de persoana care solicita imprumutul.

Creditul Prima Casa

Creditul Prima Casa face parte din programul guvernamental prin care statul faciliteaza achizitionarea de locuinte prin credit pentru persoane care nu detin una sau, daca detin, aceasta sa aiba o suprafata utila mai mica de 50 mp.

Avansul in cazul acestui credit este de 5% din valoarea imobilului si garantia o constituie ipoteca imobiliara care va fi 50% in favoarea statului si 50% in favoarea bancii care acorda imprumutul.

O alta particularitate a creditului Prima Casa este existenta unui singur comision, care se plateste catre Fondul de Garantare anual, in valoare de 0,49% si se aplica la jumatate din soldul creditului.

Creditul auto

Creditul auto este un tip de credit cu garantii, dar in acest caz vorbim de garantie mobiliara, pe autoturismul achizitionat si asigurare tip Casco cesionata in favoarea bancii care finanteaza.

Perioada minima de finantare este de 2 luni si  cea maxima de 5 ani, atat in cazul autoturismelor noi, cat si a celor second hand, iar avansul minim este de 15% din valoarea imprumutului solicitat.

Pentru a aplica pentru acest credit trebuie sa fii cetatean roman cu domiciliul stabil in Romania, sa ai venituri cu caracter permanent, sa ai varsta de maxim 70 de ani la sfarsitul perioadei de creditare si sa nu ai restante la alte credite.

Credit leasing auto

Creditul leasing auto este diferit de creditul auto prin faptul ca in acest caz autoturismul achizitionat devine proprietatea persoanei abia dupa achitarea ultimei rate de credit si a ratei reziduale, pe cand la creditul auto devii proprietar din momentul achizitiei.

In cazul leasingului auto, masina este cumparata de compania de leasing, deci aceasta este proprietar. Daca incheiati un contract de leasing financiar, la incheierea contractului, masina este transferata in proprietatea dvs., dar daca optati pentru un leasing operational, practic platiti rate pentru folosirea ei, iar la final de contract masina ramane in proprietatea companiei de leasing.

La leasing operational rata se calculeaza practic tinand cont de alti factori si anume: rulaj anual, marja uzurii, dobanda. Rata va contine plata pentru inchiriere, intretinere si asigurare. De fapt, platiti pentru ceea ce folositi si la final de contract returnati companiei masina inchiriata.

Credite diverse

Alte tipuri de credite existente sunt: turistic, creditul pentru romanii din strainatate, creditul pentru studii.

Cand alegeti sa optati pentru un credit este indicat sa discutati cu un consultant financiar al bancii, sa ii spuneti pentru ce doriti sa faceti imprumutul. Acesta va poate indruma sa alegeti creditul potrivit pentru nevoile dvs.

De asemenea, va sfatuim sa comparati acelasi tip de credit la mai multe banci, sa vedeti ce dobanzi si taxe sau comisioane aplica fiecare, astfel incat sa incercati sa il alegeti pe cel mai convenabil. Puteti chiar sa incercati o negociere cu banca dvs. in acest fel.